Mă numesc Andra și sunt instructor de canto la Asorte Music Academy. Muzica a fost întotdeauna o parte importantă din viața mea; cânt de când eram copil și mi-am dorit mereu să-mi transform pasiunea într-o carieră. De mai bine de cinci ani, am și un canal de YouTube unde postez săptămânal coveruri și mă bucur de o comunitate frumoasă de ascultători.
De abia aștept să ne întâlnim și să începem să lucrăm împreună la Asorte Music Academy, descoperind și dezvoltând potențialul tău vocal.
Sunt Florin, Instructor de Canto la Asorte Music Academy
Pasiunea mea pentru muzică a început în copilărie, la Școala Populară de Artă din București, unde mi-am format baza vocală. Cred că experiența mea muzicală vastă mă ajută să te ghidez în arta cântatului.
Am organizat numeroase seri de karaoke și petreceri private în cluburi și restaurante din București. Această experiență m-a învățat cum să motivez și să ghidez oamenii, ajutându-i să-și descopere bucuria de a cânta.De peste 10 ani sunt și DJ, activitate care mi-a aprofundat înțelegerea muzicii.
Toate aceste experiențe m-au pregătit să te ghidez în călătoria ta muzicală, oferindu-ți atât cunoștințe tehnice, cât și încrederea de a performa. Sunt aici să-ți împărtășesc pasiunea și să te ajut să-ți atingi potențialul vocal!
Mă numesc Tudor și sunt instructor de chitară la Asorte Music Academy. Am avut privilegiul să studiez cu Cristian Ungureanu și, deși sunt la început de drum, am reușit să-mi dezvolt niște abilități impresionante la chitară. Pe lângă rolul meu de instructor, mă ocup și de relațiile cu clienții la Asorte Music Academy.
De abia să împărtășesc tot ce am învățat cu tine și să te ajut cu orice întrebări legate de academie!
Numele meu este George Tacciu, iar chitara este vocea cu care mă exprim de când mă știu.
Scena este a doua mea casă, iar în prezent o împart cu colegii mei din trupa Lunatic, o aventură muzicală care durează deja de peste cinci ani.
Parcursul meu muzical a inclus colaborări cu diverse trupe, alături de care am crescut ca artist și am adunat amintiri din sute de concerte și zeci de turnee.
Fiecare concert, fiecare repetiție și fiecare notă cântată m-au format. Acum, îmi doresc să aduc toată această energie și experiență acumulată direct în sala de curs.
Vreau să te ajut nu doar să înveți tehnică, ci să-ți găsești propriul sunet și să te bucuri de fiecare moment al călătoriei tale cu chitara. Abia aștept să ne cunoaștem!